În fiecare an, noi recorduri sunt bătute în toată lumea. Unele
sunt ciudate, altele sunt interesante pentru limitele cu care
suntem obișnuiți. Și în 2011 s-au doborât câteva recorduri
stabilitea de-a lungul timpului. Vi le prezentăm pe cele mai
atractive:
10. Cea mai mică vacă din lume – vine de la ferma
Pike End, North Yorkshire și măsoară doar 0.8 metri.

9. Cea mai mare colecție de „Ștrumfi” din lume –
aparține colecționarului Stephen Parkes, din Nottingham. În vârstă
de 44 de ani, acesta a strâns de-a lungul timpului 1.061 de
„pitici”, de toate dimensiunile și culorile.

8. Cele mai multe sticle reciclate de un câine –
recordul a fost stabilit de Tubby, un mare admirator al naturii,
reușindă să recicleze 26.000 de sticle de plastic. Ce-i drept,
Tubby a fost ajutat de stăpâna sa, Sandra Gilmore.

7. Cea mai lungă distanță parcursă de un cal în două
picioare – Gregory Ancelotti a reușit să-și convingă calul
să parcurgă aproape 30 de metri (mai exact 29.108 metri) numai pe
picioarele din spate.

6. Cel mare greu avion tras de un om – Kevin
Fast și-a testat puterile pe un avion CC-1777 Globemaster III,
aparținând Forțelor Canadiene. Cu multă amibiție, acesta a reușit
să deplaseze gigantul avion de aproape 190 de tone (188.83 tone)
aproape nouă metri (8.8 metri)

5. Cele mai multe paie băgate în gură – ciudatul
record a fost stabilit de Simon Elmore, care a reușit să-și
introducă în cavitatea bucală 400 de paie în 10 secunde. Cum nimeni
n-a mai încercat asta până acum, „performanța” a fost omologată de
„Guinness Book”.

4. Cel mai mare mic dejun englezesc – a fost
oferit de Mario’s Cafe, din Bolton. A cuprins 10 ouă,
„condimentate” cu mai multe felii de șuncă, 5 pudding, cu un
„ciorchine” de ciuperci și fasole. Cei de la Mario’s Cafe l-a
oferit gratis oricărui doritor care reușea să-l termine în 20 de
minute.

3. Cel mai lung șarpe în viață – se află la
„Columbus Zoo and Aquarium”, Ohio, SUA. Este un piton care măsoară
7.31 de metri

2. Cel mai rapid timp stabilit de un câine pentru spargerea
a 100 de baloane – Anastasia este numele cățelușei care se
poate mândri cu o asemenea performanță. I-au trebuit 44.49 de
secunde pentru a da gata 100 de baloane, spectacolul fiind transmis
live, la US TV.

1. Câinele cu cea mai lungă limbă – „posesorul”
este un pechinez și limba sa măsoară 11.43 centimetri. Câinele se
află la proprietateaa lui Becky Stanford, care locuiește în
SUA.
